CASTITATEA este o noţiune care a fost atât de incredibil îngustată de oamenii de pe Pământ, încât nu a mai rămas absolut nimic din semnificaţia sa reală. Ea a fost chiar târâtă pe un făgaş greşit, ceea ce a trebuit să aibă drept urmare firească faptul că această deformare a adus multor oameni o apăsare inutilă şi foarte adesea chiar o nespusă suferinţă.
Întrebaţi unde vreţi ce este castitatea şi peste tot veţi primi drept răspuns noţiunea de virginitate trupească, explicată într-o formă sau alta; în orice caz, în aceasta culminează concepţia oamenilor de pe Pământ.
Acest lucru dovedeşte în întregime modul meschin de gândire al oamenilor care se subordonează intelectului, care a trasat singur limitele a tot ceea ce este pământesc, fiindcă nu poate ajunge mai departe cu aptitudinile sale care sunt născute din ceea ce este pământesc.
Cât de uşor i-ar fi atunci omului să fie considerat cast şi să-şi făurească astfel o reputaţie, în timp ce el se complace într-o autoglorificare plină de vanitate. Însă în felul acesta el nu urcă nici un pas pe drumul spre Grădinile Luminoase, care, drept Paradis, sunt ţelul final şi fericit al unui spirit omenesc.
Nu-i foloseşte la nimic omului de pe Pământ dacă îşi păstrează neprihănit corpul material-grosier şi îşi pătează spiritul, care nu va putea apoi să treacă niciodată pragurile care duc în sus, de la o treaptă la alta.
Castitatea este altfel decât şi-o închipuie oamenii, mult mai cuprinzătoare şi mai măreaţă; ea nu pretinde ca omul să se opună Naturii, căci acest lucru ar fi o încălcare a Legilor care vibrează în Creaţia lui Dumnezeu, ceea ce nu poate rămâne fără repercusiuni dăunătoare.
Castitatea este noţiunea pământească pentru Puritate, care este Divină. Pentru fiecare spirit omenesc acest lucru este năzuinţa spre activitate material-grosieră a unei răsfrângeri presimţite a evidenţei Divine. Puritatea este Divină, castitatea este imitarea ei de către spiritul omenesc, aşadar, o copie spirituală, care poate deveni şi ar trebui să devină vizibilă
în purtarea pământească.
Acest lucru ar trebui să-i fie suficient, ca lege fundamentală, fiecărui spirit omenesc maturizat pentru a împlini castitatea. Însă pe Pământ, sub imboldul multor dorinţe proprii, omul este înclinat să se amăgească pe sine cu ceva ce, în realitate, nu există deloc în el, doar pentru a-şi îndeplini dorinţele.
Egoismul preia conducerea şi amorţeşte voinţa cu adevărat pură! Omul nu va recunoaşte niciodată acest lucru faţă de el însuşi, ci se lasă fără grijă purtat în această privinţă. Iar atunci când nu mai poate sub nici o formă să se convingă pe el însuşi, el numeşte această strădanie adesea foarte evidentă de îndeplinire a dorinţelor lui personale, discutabile drept fatalitate a sorţii, căreia trebuie să i te supui.
De aceea, el mai are nevoie ca fir conducător şi ca sprijin de alte indicii care îi vor permite să trăiască şi să recunoască ce este cu adevărat castitatea, cum se află ea în Voinţa lui Dumnezeu, Care nu doreşte pe Pământ nici o separare de Natură.
În Divin, Puritatea este strâns unită cu Iubirea! De aceea, omul nu are voie nici pe Pământ să încerce să le despartă, dacă vrea să primească binecuvântare din ele.
Însă pe Pământ şi iubirea este doar o caricatură dezgustătoare a ceea ce este ea cu adevărat. De aceea, fără o schimbare prealabilă, ea nu se poate reuni cu adevărata noţiune de Puritate.
Tuturor celor care năzuiesc să ajungă la castitate eu le dau cu aceasta un indiciu care asigură sprijinul de care are nevoie omul de pe Pământ pentru a trăi aşa cum se află în Legea Creaţiei şi cum este, prin urmare, şi pe placul lui Dumnezeu:
“Cel care se gândeşte întotdeauna în ceea ce face să nu-i aducă prejudicii aproapelui care are încredere în el, să nu întreprindă nimic ce îl poate întrista mai târziu pe acesta, acela va acţiona întotdeauna în aşa fel încât rămâne spiritual neîmpovărat şi de aceea poate fi numit cu adevărat cast!”
Aceste cuvinte simple, înţelese corect, îl pot însoţi pe om, bine protejat, prin întreaga Creaţie şi îl pot conduce în sus, spre Grădinile Luminoase, Patria sa propriu-zisă. Cuvintele acestea sunt cheia pentru activitatea corectă pe Pământ, căci în ele se află castitatea veritabilă.
Fiul lui Dumnezeu, Iisus, a exprimat exact acelaşi lucru prin cuvintele:
“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”
Trebuie însă să vă feriţi să cădeţi în vechile greşeli omeneşti şi din nou să ajustaţi sensul cuvintelor şi parţial să-l deformaţi pentru ca ele să servească astfel propriilor voastre scopuri, să vă liniştească atunci când procedaţi greşit şi să vă ajute să-i legănaţi pe semenii voştri în neatenţie sau chiar să-i înşelaţi.
Absorbiţi aceste cuvinte aşa cum trebuie ele absorbite cu adevărat şi nu cum vi se par vouă agreabile şi cum se potrivesc propriei voastre voinţe. Atunci ele vor fi pentru voi ca cea mai ascuţită sabie în mâna voastră, cu care puteţi birui tot Întunericul, numai să vreţi acest lucru. Lăsaţi-le să devină vii în voi în mod corect pentru ca, plini de recunoştinţă, să puteţi cuprinde viaţa pe Pământ ca învingători care jubilează!