Cele trei volume ale lucrării „În Lumina Adevărului” cuprind în total 168 de conferințe, a căror conținut oferă o imagine completă a întregii Creații.
Conferințele cuprinse în această carte au apărut între anii 1923 și 1938, dar nu și-au pierdut până azi nimic din semnificație. Ele cuprind o explicație vastă a lumii pe baza legilor naturii, care îl fac pe cititor să recunoască legăturile ascunse din viață și astfel oferă ajutoare valoroase pentru viață.
Lucrarea „În Lumina Adevărului” a devenit cunoscută în întreaga lume mai ales datorită faptului că oferă răspunsuri logice la marile întrebări ale omenirii, cum ar fi sensul vieții, dreptatea în soartă sau referitor la viața după moarte. Cartea a fost tradusă până acum în 22 limbi și este disponibilă în peste 90 de țări.
Un țel al autorului a fost să apropie cititorul de viața adevărată, să îi ofere impulsuri valoroase pentru dezvoltarea personalității sale și să îl conducă pe un drum de recunoaștere, care să includă și recunoașterea lui Dumnezeu. Conferințele adunate în lucrarea „În Lumina Adevărului” trebuie să servească ca „făclie și toiag”, indiferent de convingerea religioasă sau de apartenența confesională a unui om. Abd-ru-shin nu a vrut să întemeieze nicio religie nouă și nicio sectă sau comunitate confesională.
Explicațiile din lucrarea „În Lumina Adevărului” se bazează pe legile simple, inteligibile ale naturii, care acționează atât în lumea exterioară cât și în viața interioară, sufletească. Ele abordează experiențele tipic umane, scot în evidență punctele tari și punctele slabe și indică slăbiciunile ascunse – dar și numeroasele ocazii, pe care viața zilnică le oferă pentru evoluție spirituală. Astfel cititorul are posibilitatea de a redescoperi conținutul conferințelor în propria viață și de a le recunoaște ca adevărate. Așadar experiențele spirituale, pline de sentimente se pot contopi cu concluziile obiectiv-logice într-o imagine vastă, completă a lumii, în care nu există nicio separație între căutarea științifică și religioasă a adevărului.
Lucrarea „În Lumina Adevărului” poartă subtitlul, cu siguranță neobișnuit, „Mesajul Graalului”. Noțiunea de „Graal” este asociată astăzi, de obicei, cu imaginile pline de dor și viziunile transmise prin mituri, legende și, mai ales, prin lucrările de artă. Abd-ru-shin explică, că aceste transmiteri se bazează pe un eveniment real, care are o semnificație centrală pentru existența și menținerea întregii Creații. În același timp noțiunea de „mesaj” indică originea specială, înaltă, din care provine cunoașterea mijlocită prin conferințe.
Iar drumul descris în lucrarea „În Lumina Adevărului” este unul cât se poate de simplu. Nu are nimic de-a face cu misticismul sau superioritatea ezoterică, în schimb, la fel ca și învățătura inițială a lui Iisus, are cerințe ridicate. Deoarece nu trebuie promovată doar gândirea independentă, lipsită de prejudecăți, obiectivă, ci mai ales „voința fermă spre bine”. Această lucrare la sine însuși și în slujba aproapelui poate conduce omul spre maturitate spirituală.
În continuare sunt enumerate câteva dintre multele teme importante, la care lucrarea „În Lumina Adevărului” oferă răspunsuri detaliate:
• Răspundere și soartă/Karma
• Moarte și vieți repetate pe pământ/Reîncarnare
• Căderea în păcat și păcatul originar
• Perspectiva unitară dintre lumea aceasta și lumea de dincolo
• Îndurarea și iubirea Creatorului
• Corp, suflet și spirit
• Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului
arabă, chineză, ,engleză, estonă, franceză, italiană, islandeză, olandeză, persană, poloneză, portugheză, română, rusă, slovacă, spaniolă, cehă, ungară