VOI, CEI care aspiraţi spre recunoaştere, nu vă încâlciţi într-o plasă, ci deschideţi-vă ochii!
Printr-o Lege Eternă sunteţi împovăraţi cu o nestrămutată obligaţie de a ispăşi, pe care nu o puteţi arunca niciodată asupra altora. Cele cu care vă împovăraţi prin gândurile voastre, cuvintele sau faptele voastre nu pot fi răscumpărate de nimeni altcineva în afară de voi înşivă! Reflectaţi, altfel Dreptatea Divină ar fi doar vorbă goală şi cu ea toate celelalte s-ar preface, de asemenea, în ruină.
De aceea, eliberaţi-vă! Nu pierdeţi nici un ceas pentru a pune capăt acestei obligaţii de ispăşire! Voinţa sinceră pentru bine, pentru mai bine, care, prin rugăciunea percepută cu adevărat intuitiv, primeşte o putere mai mare, aduce mântuirea!
Fără voinţa sinceră, fermă, pentru bine, ispăşirea nu poate fi înfăptuită niciodată. Atunci ceea ce este josnic se va alimenta el însuşi permanent pentru a se menţine în continuare şi cu aceasta va pretinde mereu, fără încetare, o nouă ispăşire, astfel încât acest lucru care se reînnoieşte constant vi se va părea ca un singur viciu sau o singură suferinţă! Dar, de fapt, este un lanţ întreg, fără sfârşit, legând continuu, chiar înainte ca veriga precedentă să se fi putut desprinde.
Atunci nu va fi niciodată mântuire, fiindcă mereu sunt pretinse ispăşiri. Este ca un lanţ care vă ţine ţintuiţi de pământ, iar pericolul de a fi atraşi şi mai mult în adânc este foarte mare. De aceea, voi, care mai sunteţi pe lumea aceasta sau, conform noţiunilor voastre, sunteţi deja în lumea de dincolo, adunaţi-vă, în sfârşit, puterile pentru voinţa bună! În cazul unei permanente voinţe bune, sfârşitul tuturor ispăşirilor trebuie să vină, pentru că cel care vrea binele şi care acţionează în consecinţă nu va oferi o nouă alimentare pentru o pretenţie înnoită de ispăşire. Şi prin aceasta vine atunci eliberarea, mântuirea, care doar ea permite înălţarea spre Lumină. Ascultaţi avertizarea! Nu există o altă cale pentru voi! Pentru nimeni!
Însă cu aceasta fiecare primeşte şi certitudinea că niciodată nu poate fi prea târziu. Pentru fapta individuală, pe care va trebui, desigur, să o ispăşiţi şi să o dezlegaţi; însă în momentul în care străduinţa voastră pentru bine începe serios, voi puneţi piatra de hotar pentru sfârşitul ispăşirilor voastre, sunteţi siguri că acest sfârşit trebuie să vină într-o zi şi cu aceasta va începe înălţarea voastră! Atunci puteţi porni bucuroşi la achitarea tuturor ispăşirilor. Ceea ce veţi mai întâmpina atunci va fi spre binele vostru şi vă va aduce mai aproape de ceasul mântuirii, al eliberării.
Înţelegeţi acum valoarea sfatului meu de a începe cu toată puterea voinţa bună, gândirea curată? Să nu renunţaţi, ci să vă agăţaţi de acesta cu tot dorul, cu toată energia! Acest lucru vă va înălţa! Vă va schimba pe voi şi va schimba mediul vostru!
Gândiţi-vă că fiecare perioadă de timp petrecută pe Pământ este o scurtă şcoală, că pentru voi înşivă nu vine nici un sfârşit o dată cu lepădarea cărnii trupului. Voi veţi trăi continuu sau veţi muri continuu! Veţi savura continuu fericirea sau veţi suferi continuu!
Cine îşi închipuie că, o dată cu înmormântarea sa pământească, totul se şi termină, că totul se echilibrează pentru el, acela să se întoarcă şi să-şi vadă de drum, căci prin aceasta el vrea doar să se înşele pe sine. Îngrozit, el va sta atunci în faţa Adevărului şi … va trebui să înceapă drumul suferinţei! Sinele său adevărat, dezvelit de protecţia corpului, a cărui densitate îl înconjurase ca un zid, va fi atunci atras, încercuit şi ţinut ferm de ceea ce îi este omogen.
Pentru el va fi mai dificil, iar pentru mult timp imposibil, să-şi adune puterile pentru o voinţă serioasă pentru mai bine, care l-ar putea elibera, l-ar putea duce mai sus, deoarece el este supus numai influenţei mediului omogen, care nu poartă în sine un asemenea gând luminos ce l-ar putea trezi şi sprijini. El trebuie să sufere îndoit din
cauza a tot ceea ce singur şi-a făurit.
Din acest motiv, o înălţare este atunci mult mai dificilă decât când era în carne şi oase, când binele coexistă cu răul, lucru care este posibil numai datorită protecţiei corpului pământesc, fiindcă … această viaţă pe Pământ este o şcoală în care fiecărui “eu” îi este dată posibilitatea de a se dezvolta după libera sa voinţă.
De aceea, adunaţi-vă, în sfârşit, puterile! Fructul fiecărui gând se va întoarce asupra voastră, aici sau acolo, iar voi trebuie să-l gustaţi! Nici un om nu se poate sustrage acestui fapt!
La ce vă foloseşte că încercaţi să vă ascundeţi timid capul în nisip, ca struţul, în faţa acestei realităţi? Priviţi cu curaj faptele în faţă! În acest fel vă uşuraţi situaţia, căci aici se poate progresa mai repede.
Începeţi! Însă conştienţi că vechiul trebuie compensat în întregime. Nu vă aşteptaţi să vă cadă imediat de sus norocul în poală, aşa cum fac mulţi nesăbuiţi. Poate că mulţi dintre voi mai au de răscumpărat un lanţ uriaş. Însă cine îşi pierde curajul din această cauză, acela nu face decât să-şi dăuneze lui însuşi, fiindcă nu poate fi scutit şi absolvit de acest lucru. Prin ezitare, face numai ca totul să-i fie mai greu, poate, pentru mult timp chiar imposibil.
Acest lucru ar trebui să-l impulsioneze să nu mai piardă nici măcar un ceas, fiindcă abia cu primul pas începe să trăiască! Fericit este cel care se îmbărbătează să facă acest lucru, fiindcă cele rele se vor desprinde de el, verigă după verigă. El se poate avânta înainte în salturi uriaşe, întâmpinând cu chiote de bucurie şi cu recunoştinţă şi ultimele obstacole, căci el devine liber!
Pietrele pe care faptele sale greşite de până atunci le-au adunat în faţa lui ca un zid şi care au trebuit să-i împiedice înaintarea nu i se vor lua din drum, ci, dimpotrivă, i se vor pune cu grijă înainte pentru ca el să le recunoască şi să le învingă, fiindcă el trebuie să realizeze compensarea tuturor greşelilor sale. Totuşi, plin de uimire şi de admiraţie, el va vedea curând iubirea care domneşte în jurul său de îndată ce îşi arată numai voinţa bună.
Drumul îi va fi uşurat cu o blândeţe gingaşă, ca cea a mamei care îşi învaţă copilul primii paşi. Dacă există lucruri în viaţa sa de până atunci care i-au făcut griji în tăcere şi l-au speriat şi pe care ar vrea să le lase să doarmă pentru totdeauna … cu totul neaşteptat va fi confruntat cu ele! El trebuie să decidă, să acţioneze. El este presat în mod izbitor să facă acest lucru prin intermediul înlănţuirilor. Dacă se încumetă atunci să facă primul pas cu încrederea în izbânda voinţei bune, atunci se dezleagă nodul fatal, el trece prin acesta şi este eliberat de el.
Însă abia este răscumpărată această datorie, că deja următoarea i se înfăţişează într-o formă sau alta, parcă cerând să fie şi ea răscumpărată.
Astfel plesnesc, unul după altul, cercurile care l-au îngrădit şi care au trebuit să-l apese. El se simte atât de uşor! Iar sentimentul de uşurinţă pe care mulţi dintre voi l-au trăit deja cu siguranţă cândva nu este o amăgire, ci efectul unui fapt. Spiritul astfel eliberat de sub presiune devine uşor şi, conform Legii Gravitaţiei Spirituale, se avântă în sus, spre acea regiune căreia îi aparţine acum potrivit uşurinţei sale.
Aşa trebuie să meargă fără încetare în sus, spre Lumina după care tânjeşte. Voinţa rea apasă spiritul în jos şi îl face greu, însă voinţa bună îl înalţă.
Iisus v-a arătat deja şi pentru acest lucru drumul simplu care duce negreşit la ţintă, căci adevăr profund se află în cuvintele simple: “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”
Cu aceasta El a oferit cheia spre libertate, spre înălţare! Fiindcă este un fapt de necontestat: ceea ce îi faceţi aproapelui vostru faceţi, în realitate, numai pentru voi! Doar pentru voi, fiindcă, în conformitate cu Legile Eterne, totul se întoarce negreşit asupra voastră, binele sau răul, fie deja aici sau acolo. Vine! Astfel vi se arată cea mai simplă dintre căi, cum trebuie să înţelegeţi pasul spre voinţa bună.
Cu fiinţa voastră să-i daţi aproapelui vostru, cu felul vostru de a fi! Nu neapărat cu bani şi cu bunuri. Căci atunci cei lipsiţi de mijloace ar fi excluşi de la posibilitatea de a da. Şi în acest fel de a fi, în această “dăruire de sine” în relaţia cu aproapele, în consideraţia şi respectul pe care i le oferiţi de bunăvoie, în acestea se află “iubirea” de care ne vorbeşte Iisus, se află şi ajutorul pe care-l acordaţi aproapelui vostru, fiindcă prin acest lucru el devine capabil să se schimbe el însuşi sau să-şi cucerească mai departe înălţimea şi fiindcă prin aceasta el se poate întări.
Însă radiaţiile care se întorc din acest lucru vă vor înălţa rapid în efectul lor reciproc. Prin ele veţi primi continuu forţă nouă. În zbor fremătând, veţi putea atunci să năzuiţi spre Lumină …
Bieţi nătângi, care încă mai puteţi întreba: “Ce câştig eu dacă renunţ la atât de multe obiceiuri şi mă schimb?”
Este acest lucru un târg care trebuie încheiat? Şi dacă ar fi ca ei să câştige numai ca oameni, să se înnobileze ca atare, singur acest lucru ar fi deja o răsplată suficientă. Dar este infinit mai mult! Repet: o dată cu începutul voinţei bune, fiecare om marchează, de asemenea, sfârşitul obligaţiei sale de ispăşire, pe care el trebuie să o îndeplinească şi de care nu poate scăpa niciodată. În această privinţă, nimeni altul nu-l poate înlocui.
Prin urmare, o dată cu această hotărâre, el pune capăt în mod previzibil obligaţiei de ispăşire. Acest lucru are o valoare atât de mare, încât toate comorile din lumea aceasta nu pot să-l înlocuiască. El se eliberează astfel de lanţurile sclaviei pe care singur şi le făureşte permanent. De aceea, treziţi-vă din somnul care vă vlăguieşte! Lăsaţi, în sfârşit, să vină trezirea!
La o parte cu beţia care aduce iluzia paralizantă că salvarea prin Mântuitor a devenit un bilet de liberă trecere, prin care vă puteţi lăsa, fără grijă, pradă “egoismului” de-a lungul întregii voastre vieţi, cu condiţia ca, în final, să deveniţi credincioşi, să vă întoarceţi şi să părăsiţi acest Pământ cu credinţa în Mântuitor şi în Lucrarea Sa! Nesăbuiţi sunteţi dacă aşteptaţi de la Divinitate o asemenea cârpăceală sărăcăcioasă şi defectuoasă! Acest lucru ar însemna cultivarea răului! Gândiţi-vă la acest lucru şi eliberaţi-vă!