Până acum nu a putut fi vorba despre o confruntare tăioasă între două concepții despre lume. Cuvântul luptă este, prin urmare, un termen greșit ales pentru ceea ce se întâmplă de fapt între oamenii intelectului și căutătorii serioși ai Adevărului.
Tot ceea ce s-a petrecut până acum a constat în atacuri unilaterale ale oamenilor intelectului, care trebuie să pară evident neîntemeiate și adesea ridicole oricărei persoane care observă calm. Batjocură, dușmănie și chiar cea mai serioasă persecuție stau pregătite împotriva tuturor celor care caută să evolueze mai mult, în sens pur spiritual, chiar și atunci când aceștia mențin o rezervă tăcută. Întotdeauna există unii care încearcă să-i tragă înapoi cu batjocură sau cu forța pe asemenea oameni care aspiră spre Înalt și să-i târască în jos în semi-conștiența insensibilă, sau în ipocrizia maselor.
Mulți au trebuit astfel să devină adevărați martiri, deoarece nu numai masele largi, ci cu ele și puterea pământească a fost de partea oamenilor intelectului. Ce pot aceștia să ofere rezidă deja clar în cuvântul „intelect”. Acest lucru este: o limitare a capacității de înțelegere la ceea ce este pur pământesc, așadar, la cea mai redusă parte a existenței propriu-zise.
Este ușor de înțeles că aceasta nu poate aduce nimic desăvârșit, absolut nimic bun pentru o omenire a cărei existență trece, în principal, prin sfere pe care chiar oamenii intelectului și le-au închis. Mai ales dacă se ia în considerare faptul că tocmai o infimă viață pământească ar trebui să devină o importantă cotitură pentru întreaga existență și că ea atrage după sine intervenții radicale în alte sfere, care sunt absolut de neconceput pentru oamenii intelectului.
Răspunderea oamenilor intelectului, și așa deja profund decăzuți, crește astfel enorm; ca o presiune puternică, ea va contribui la împingerea lor din ce în ce mai repede spre țelul ales de ei, pentru ca să fie obligați, în sfârșit, să savureze roadele lucrurilor pentru care au pledat cu perseverență și aroganță.
Prin oameni ai intelectului să se înțeleagă acei oameni care s-au supus necondiționat propriului lor intelect. Aceștia, în mod ciudat, au crezut de mii de ani că au un drept absolut de a-și putea impune prin lege și forță convingerile înguste și celor care doreau să trăiască potrivit unei alte convingeri. Această pretenție absolut lipsită de logică rezidă iarăși numai din capacitatea îngustă de înțelegere a oamenilor intelectului, care nu este capabilă să se ridice mai sus. Tocmai limitarea le aduce o așa-numită culme a înțelegerii, prin care trebuie să apară asemenea îngâmfări în închipuirea lor, fiindcă ei cred că se află, într-adevăr, pe cea mai înaltă culme. Pentru ei înșiși chiar așa și este, deoarece atunci urmează hotarul pe care nu-l pot trece.
Însă atacurile lor împotriva căutătorilor de Adevăr, care conțin atât de des o răutate de neînțeles, arată clar, la o examinare mai atentă, biciul Întunericului, care este învârtit în spatele lor. Rareori se găsește în aceste acte ostile o urmă de voință sinceră, care ar putea scuza într-o oarecare măsură maniera adesea nemaiauzită de a proceda. În majoritatea cazurilor este furie oarbă, lipsită de orice logică reală. Examinați o dată cu calm atacurile. Cât de rar se găsește printre ele un articol al cărui conținut să arate încercarea de a se ocupa în mod cu adevărat obiectiv de discursurile sau de scrierile unui căutător de Adevăr.
Inferioritatea lipsită de conținut a atacurilor se face întotdeauna remarcată în mod cu totul surprinzător prin faptul că acestea nu sunt menținute niciodată în mod pur obiectiv! Ele sunt întotdeauna defăimări secrete sau pe față a persoanei căutătorului de Adevăr. Acest lucru este făcut numai de către cineva care nu poate riposta cu nimic în mod obiectiv. Un căutător de Adevăr sau un aducător de Adevăr nu se oferă totuși pe el personal, ci el aduce ceea ce spune.
Cuvântul trebuie examinat, nu persoana! Este un obicei al oamenilor intelectului să caute întotdeauna să examineze mai întâi persoana și pe urmă să ia în considerare dacă pot asculta cuvintele ei. Aceștia, în limitarea accentuată a capacității lor de înțelegere, au nevoie de un asemenea sprijin exterior, fiindcă ei trebuie să se agațe de lucruri neesențiale, pentru a nu fi derutați. Tocmai aceasta este construcția găunoasă pe care ei o înalță, care nu este suficientă pentru oameni, fiind un mare obstacol în progresul lor.
Dacă ei ar avea un sprijin ferm în interior, atunci ar lăsa, pur și simplu, faptele să vorbească și ar exclude persoanele din aceasta. Însă ei nu sunt capabili să facă acest lucru. De asemenea, evită intenționat aceasta, fiindcă simt, sau parțial știu, că la un turnir reglementar ar cădea rapid din șa. Referirea ironică la „predicatorul laic”, sau la „interpretarea laică”, folosită adesea, arată un asemenea grad de aroganță ridicolă, încât orice om serios percepe intuitiv imediat: „Aici se folosește un scut pentru a ascunde din răsputeri lipsa de conținut. Pentru a acoperi propria nulitate cu o firmă ieftină!”
O strategie stângace, care nu poate dura multă vreme. Scopul ei este să-i situeze, din capul locului, pe acei căutători de Adevăr, care pot deveni incomozi, pe o treaptă „inferioară” în ochii semenilor, dacă nu chiar pe una ridicolă, sau cel puțin să-i aducă în categoria „diletanților”, pentru a nu fi luați în serios.
Procedând astfel se vrea să se evite ca cineva să se ocupe serios de cuvinte. Motivul acestui procedeu nu este grija că, prin învățături eronate, semenii sunt reținuți în înălțarea lor interioară, ci este o teamă nedefinită de a pierde din influență și de a fi constrânși în felul acesta să aprofundeze ei înșiși mai mult decât înainte, fiind obligați să schimbe mult din ceea ce era considerat până atunci inviolabil și era convenabil.
Tocmai această referire frecventă la „laici”, această desconsiderare ciudată a acelora care, prin intuiția lor rafinată și mai puțin influențată, se află mult mai aproape de Adevăr și nu și-au construit ziduri prin forme rigide ale intelectului, dezvăluie o slăbiciune ale cărei pericole nu pot scăpa niciunui om care gândește. Cel care apără asemenea păreri este exclus de la început de la a fi un învățător și un conducător neinfluențat, căci el stă astfel mult mai departe de Dumnezeu și de Activitatea Sa decât oricare alt om.
Cunoașterea referitoare la evoluția religiilor, cu toate erorile și neajunsurile lor, nu-i aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeul lor și la fel de puțin interpretarea intelectuală a Bibliei, sau a altor scrieri valoroase ale diferitelor religii.
Intelectul este și rămâne legat de spațiu și timp, așadar, legat de Pământ, în vreme ce Divinitatea și, prin urmare, și recunoașterea lui Dumnezeu și a Voinței Sale sunt mai presus de spațiu și timp și de tot ceea ce este efemer, și de aceea nu pot fi cuprinse de intelectul foarte limitat.
Din acest motiv simplu, intelectul nici nu este chemat să aducă lămuriri în valorile eterne. Ar fi, într-adevăr, o contradicție. Și de aceea cel care se laudă în aceste chestiuni cu calificarea universitară și vrea să-i privească de sus pe oamenii neinfluențați, acela își declară prin aceasta propria incapacitate și limitare. Oamenii cu judecată vor percepe intuitiv imediat unilateralitatea și își vor folosi prudența față de acela care avertizează la prudență în acest fel!
Numai cei Chemați pot fi învățători adevărați. Chemați sunt aceia care poartă în ei aptitudinea. Însă aceste aptitudini nu cer o pregătire universitară, ci vibrațiile unei capacități rafinate de percepție intuitivă, care este capabilă să se ridice deasupra spațiului și timpului, așadar, deasupra limitei de înțelegere a intelectului pământesc.
Pe lângă aceasta, fiecare om liber în interior va aprecia întotdeauna un lucru sau o învățătură după ceea ce aduce, nu după cine o aduce. Cea din urmă atitudine este o dovadă de incapacitate, cum nu se poate mai mare, a celui care examinează. Aurul este aur, fie că îl ține în mână un prinț sau un cerșetor.
Însă tocmai în privința celor mai valoroase lucruri ale omului spiritual se caută cu încăpățânare să se piardă din vedere și să se schimbe acest fapt incontestabil. Bineînțeles, cu tot atât de puțin succes ca și în cazul aurului. Căci cei care caută cu adevărat serios nu se lasă influențați de asemenea distrageri fără să examineze ei înșiși problema. Aceia însă care se lasă astfel influențați nu sunt încă maturi pentru a primi Adevărul; el nu este pentru ei.
Totuși, nu este departe ceasul în care trebuie să înceapă o luptă, care până acum a lipsit. Unilateralitatea va înceta și va urma o confruntare aprigă, care va distruge orice falsă închipuire.