Lumină să se facă acum aici, pe Pământ, așa cum ar fi trebuit să fie odinioară, atunci când Steaua Făgăduinței a strălucit deasupra unui staul din Betlehem.
Însă pe atunci Lumina a fost primită doar de puțini, iar aceia care i-au ascultat, conform obiceiului oamenilor de pe Pământ, au deformat-o și au denaturat-o foarte curând; ei au căutat să înlocuiască ceea ce au uitat cu ceea ce au gândit ei înșiși și prin aceasta au creat doar o confuzie, care este menită astăzi să treacă drept adevăr inviolabil.
De teamă că totul s-ar nărui, dacă cel mai mic pilon se dovedește a nu fi veritabil, fiecare rază de Lumină care poate aduce recunoaștere este combătută și întinată, iar dacă nu se poate altfel, este cel puțin ridiculizată cu o răutate și o perfidie care arată în mod limpede unei gândiri clare că acestea izvorăsc din teamă! Însă gândire clară poate fi doar rar găsită pe Pământ.
Cu toate acestea, lumina adevăratei recunoașteri trebuie să vină, în sfârșit, peste întreaga omenire!
A sosit timpul în care tot ceea ce este nesănătos și a fost inventat de creierul omenesc va fi măturat din Creație, pentru ca pe viitor să nu mai reprime recunoașterea referitoare la faptul că Adevărul arată altfel decât plăsmuirile neîntemeiate, pe care aroganța lăudăroasă și spiritul afacerist, imaginația bolnavă și ipocrizia le-au creat din mlaștina sufocantă a limitărilor josnice, în goana după putere și admirație pământească.
Blestemați fie acum cei care, prin inducere în eroare, au înrobit milioane de oameni în așa fel, încât ei nu mai îndrăznesc astăzi să-și deschidă ochii spre Lumină, ci, orbiți, defăimează totul, de îndată ce le ajunge la urechi ceva ce sună altfel decât au auzit ei până atunci, în loc să asculte, în sfârșit, cu atenție și să examineze o dată în sinea lor dacă nu cumva acest lucru nou se apropie mai mult de înțelegerea lor decât ceea ce au învățat până atunci.
Urechile sunt astupate și se urmărește cu îngrijorare ca nu cumva să pătrundă vreo adiere de aer proaspăt în ele, de fapt, numai din lene și de teamă că acest aer proaspăt, prin însănătoșirea pe care o aduce, implică mobilitate spirituală, care pretinde și impune strădanie proprie. În opoziție cu actuala somnolență spirituală, aparent comodă, care are drept urmare letargicul somn de durată, dând astfel mână liberă numai vicleniei intelectului deformat, pervertit!
Însă nu ajută la nimic să vă astupați urechile în fața noului Cuvânt, să închideți ochii, pentru ca Lumina să nu vă orbească și să nu vă sperie! Cu forța veți fi treziți acum din această amorțeală deplorabilă! Tremurând va trebui să stați în fața Luminii reci, care vă va despuia neîndurător de toate învelișurile false. Tremurând, pentru că scânteia voastră spirituală nu se mai poate aprinde în voi astfel încât, încălzindu-se din interior, să se lege cu Lumina.
Este doar atât de ușor pentru voi să credeți incredibilul; căci prin aceasta nu trebuie să vă străduiți să gândiți și să examinați voi înșivă. Tocmai datorită faptului că acest lucru nu poate rezista în fața niciunui test care este în conformitate cu Legile Divine ale Naturii, voi trebuie doar să credeți pur și simplu, fără să întrebați despre „cum” sau „de ce”, trebuie să credeți orbește și vă imaginați că acest lucru este măreț! Voi care, într-un mod atât de convenabil vă credeți deosebit de credincioși, ridicați-vă pur și simplu deasupra tuturor îndoielilor în această privință și… simțiți-vă bine, în siguranță, nobili, pioși și siguri că veți fi mântuiți!
Însă prin aceasta voi nu v-ați ridicat deasupra tuturor îndoielilor, ci ați trecut doar lași pe lângă ele! Ați fost prea indolenți, din punct de vedere spiritual, pentru a înfăptui ceva în această privință și ați preferat credința oarbă în locul unei cunoașteri despre întâmplările naturale în Legea Voii lui Dumnezeu. Iar în acest sens v-au ajutat ficțiunile fabricate de creierul omenesc. Căci, cu cât sunt mai imposibile și mai de neconceput lucrurile în care trebuie să credeți, cu atât devine mai comod să credeți literalmente orbește în ele, fiindcă în asemenea chestiuni nici nu se poate altfel. Aici cunoașterea și convingerea trebuie excluse.
Numai ceea ce este imposibil pretinde credință oarbă, fără rezerve; căci ceea ce este posibil stimulează imediat o gândire proprie. Acolo unde este Adevăr, care prezintă întotdeauna naturalețe și logică, acolo se declanșează, de asemenea, în mod automat, gândirea și perceperea intuitivă profundă. Acest lucru încetează doar acolo unde nu se mai află nimic natural, așadar acolo unde nu există Adevăr. Și numai prin percepere intuitivă profundă poate ceva să devină convingere, care doar ea aduce valori spiritului uman!
Astfel se încheie acum, împreună cu toate celelalte, și ciclul care începe cu Noaptea Sfântă din Betlehem! Și această încheiere de ciclu trebuie să elimine ceea ce este incorect în transmiteri, aducând în locul acestora victoria Adevărului. Întunericul creat de omenire este risipit de Lumina care pătrunde!
Toate legendele care au fost țesute de-a lungul timpului în jurul vieții lui Iisus trebuie să dispară, pentru ca aceasta să iasă, în sfârșit, în mod pur în evidență, conform Legilor Divine, așa cum nici nu a fost altfel posibil în această Creație. Până acum voi ați tăgăduit cu credulitate și în mod nelegiuit Desăvârșirea Creatorului, a Dumnezeului vostru, prin cultele create de voi înșivă.
În mod deliberat și conștient, voi Îl reprezentați în aceste culte ca fiind imperfect în Voința Sa! Eu am vorbit deja despre acest lucru și eschivați-vă cum vreți, niciun subterfugiu nu vă poate proteja de faptul că ați fost prea indolenți pentru a reflecta voi înșivă asupra acestui lucru. Voi nu Îl onorați pe Dumnezeu atunci când credeți orbește în lucruri care nu sunt în acord cu Legile Primordiale ale Creației! Dimpotrivă, dacă voi credeți în Desăvârșirea Creatorului, atunci trebuie să știți că nimic nu se poate întâmpla aici, în Creație, care să nu corespundă, de asemenea, în mod exact, consecinței Legilor ferm stabilite ale lui Dumnezeu. Numai făcând aceasta Îl puteți onora cu adevărat.
Cine gândește altfel se îndoiește prin aceasta de Desăvârșirea Creatorului, a Dumnezeului său! Căci acolo unde sunt posibile modificări sau alte îmbunătățiri, acolo nu există și nu a existat desăvârșire! Dezvoltarea este altceva. Ea este prevăzută și voită în această Creație. Însă ea trebuie să rezulte neapărat drept consecință a efectului Legilor deja existente. Însă toate acestea nu pot produce asemenea lucruri, așa cum sunt cele pe care le acceptă mulți credincioși ca fiind cu totul firești, în special în viața lui Christos!
Treziți-vă, în sfârșit, din visurile voastre și deveniți adevărați în voi înșivă! Fie încă o dată spus că, în conformitate cu Legile din Creație, este imposibil ca trupurile oamenilor de pe Pământ să se poată naște vreodată fără o procreare material-grosieră prealabilă și la fel de imposibil este ca un corp material-grosier să fie ridicat în Ținutul Material-Fin după moartea sa pământească, cu atât mai puțin în cel al Substanțialității, sau chiar în cel Spiritual! Și întrucât Iisus a trebuit să se nască aici pe Pământ, acest eveniment a fost, de asemenea, supus Legii material-grosiere a lui Dumnezeu, a procreării prealabile.
Dacă s-ar fi întâmplat cu Christos așa cum spun transmiterile, Dumnezeu ar fi trebuit să acționeze împotriva propriilor Sale Legi. Însă El nu poate face acest lucru, deoarece El este desăvârșit de la început și cu aceasta și Voința Sa, care se află în Legile Creației. Cel care mai îndrăznește să gândească altfel se îndoiește de această Desăvârșire și, prin urmare, se îndoiește, în definitiv și de Dumnezeu! Căci Dumnezeu fără Desăvârșire nu ar fi Dumnezeu. Aici nu există niciun subterfugiu! Un spirit uman nu poate răstălmăci această certitudine simplă, chiar dacă astfel trebuie să fie zdruncinate în prezent fundamentele unor opinii de până acum. Aici există numai ori-ori. Totul sau nimic. Nu se poate construi o punte, fiindcă în Divinitate nu poate exista ceva incomplet sau neterminat! Și nici în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu!
Iisus a fost procreat material-grosier, altfel nu ar fi fost posibilă o naștere pământească.
Pe atunci Steaua a fost recunoscută numai de câțiva, ca împlinire a făgăduințelor. Printre ei au fost Maria însăși și Iosif, care și-a ascuns fața, profund mișcat.
Trei regi au găsit drumul până la staul și au oferit daruri pământești; dar apoi ei au lăsat fără protecție Copilul, al Cărui drum pe Pământ trebuiau să-l netezească cu bogățiile și puterea lor, ca să nu I se întâmple niciun rău în îndeplinirea Misiunii Sale. Ei nu și-au recunoscut în întregime înalta chemare, cu toate că au primit iluminare pentru a putea găsi Copilul.
Neliniștea a împins-o pe Maria să plece din Nazaret, iar Iosif, văzând suferința ei tăcută și dorul ei, i-a îndeplinit dorința, doar pentru a o face fericită. El a predat conducerea dulgheriei sale celui mai vârstnic dintre ucenici și a plecat în călătorie cu Maria și cu Copilul spre o țară îndepărtată. În munca și grijile lor de zi cu zi, amintirea Stelei Strălucitoare li s-a șters treptat, mai ales pentru că Iisus nu a arătat nimic neobișnuit în anii copilăriei, ci a fost cu totul natural, ca toți copiii.
Abia în clipa morții, după reîntoarcerea sa în orașul natal, Iosif, care îi fusese întotdeauna lui Iisus cel mai bun prieten părintesc, a văzut, la trecerea în lumea de dincolo, în ultimele sale clipe pe Pământ, Crucea și Porumbelul deasupra lui Iisus, Care stătea singur la căpătâiul lui. Pline de înfiorare au fost ultimele sale cuvinte: „Așadar, Tu ești, totuși, Acela!”
Iisus Însuși nu a știut nimic despre acest lucru până când a simțit nevoia să meargă la Ioan, despre care auzise că proclamă învățături înțelepte și că botează pe malul Iordanului.
În acest act material-grosier al botezului a fost ferm ancorat începutul Misiunii Sale în Materialitatea Grosieră. Vălul a căzut. Din acel moment, Iisus Însuși a fost conștient că El trebuia să aducă oamenilor de pe Pământ Cuvântul Tatălui Său.
Întreaga Sa viață se va derula în fața voastră așa cum a fost ea în realitate, dezvelită de toate fanteziile inventate de creierul omenesc! Odată cu încheierea ciclului acestui eveniment, ea va deveni cunoscută tuturor în timpul Judecății prin victoria Adevărului, care nu mai are voie să fie umbrit pentru mult timp!
Maria s-a luptat în interior cu îndoielile, care au fost amplificate de grijile materne pentru fiul ei, până la mersul dureros spre Golgota. Pur omenește și nu supranatural. Abia acolo i-a venit, în sfârșit, recunoașterea legată de Misiunea Lui și, cu aceasta, credința.
Însă acum, la reîntoarcerea Stelei, prin Îndurarea lui Dumnezeu toate erorile trebuie rezolvate și, de asemenea, rezolvate toate greșelile celor care, nu din încăpățânare, nu din rea voință, I-au îngreunat pe atunci drumul lui Christos și care acum, la încheierea ciclului, ajung la recunoaștere și caută să îndrepte ceea ce au neglijat, sau ceea ce au greșit.
În dorința de a îndrepta lucrurile, mântuirea se ivește pentru ei odată cu Steaua Strălucitoare. Eliberați, ei pot să-I ofere jubilând recunoștința lor Aceluia Care, în Înțelepciune și Bunătate, a creat Legile după care creaturile trebuie să se judece și, de asemenea, să se mântuiască.