Știință modernă a spiritului! Câte nu se adună sub acest steag! Câte nu se găsesc aici și, de asemenea, câte nu se combat sub acesta! O arenă a căutării serioase, a cunoașterii puține, a planurilor mari, a vanității și a prostiei, adesea și a lăudăroșeniei goale, ba chiar mai mult, a spiritului de afaceri lipsit de orice scrupule. Din acest haos înfloresc, nu rareori, invidia și ura nemărginită, care se declanșează, în cele din urmă, într-o răutăcioasă sete de răzbunare de cea mai josnică speță.
În asemenea situații, nu este, firește, de mirare dacă mulți oameni evită toate aceste activități ciudate cu o reținere de parcă s-ar otrăvi dacă vin în contact cu ele. Nici aceștia nu greșesc prea mult, căci nenumărați adepți ai științei spiritului nu arată, într-adevăr, nimic ademenitor în comportarea lor, cu atât mai puțin ceva atrăgător, ci totul la ei îi îndeamnă mai degrabă pe ceilalți la cea mai mare prudență.
Este ciudat că întregul domeniu al așa-numitei științe a spiritului, care este adesea confundată de răuvoitori sau de ignoranți cu știința spiritelor, este încă și astăzi considerat un fel de teritoriu liber, unde fiecare are voie să-și facă de cap nestingherit, ba chiar fără frâu și nepedepsit.
Așa este considerat. Însă experiențele au arătat deja foarte adesea că nu este așa!
Nenumărați pionieri în acest domeniu, care au fost destul de nechibzuiți ca să îndrăznească să facă niște pași înainte în investigațiile lor, echipați doar cu o cunoaștere închipuită, au devenit victime neajutorate ale neglijenței lor. Trist în această privință este doar faptul că toate aceste victime au căzut fără ca omenirii să i se fi putut aduce astfel nici cel mai mic beneficiu!
Fiecare dintre aceste cazuri ar fi trebuit, în fond, să fie o dovadă a faptului că drumul urmat nu este cel corect, fiindcă aduce numai daune și chiar distrugere, însă nicio binecuvântare. Totuși, aceste căi greșite sunt menținute cu o perseverență caracteristică, făcându-se mereu noi sacrificii; se face mare vâlvă pentru fiecare descoperire neînsemnată a unor lucruri evidente, recunoscute din nou în impunătoarea Creație și se scriu nenumărate tratate, ce trebuie să-i descurajeze pe mulți oameni care caută serios, pentru că în ele se face clar simțită bâjbâiala nesigură.
Toată cercetarea de până acum poate fi numită, în realitate, mai degrabă un joc periculos, cu substrat bine intenționat.
În domeniul științei spiritului, care este considerat teritoriu liber, nu se poate intra vreodată nepedepsit atâta timp cât, înainte de acest lucru, nu se ia aminte să se țină cont de Legile Spirituale în deplinătatea lor. Orice împotrivire conștientă sau inconștientă față de aceste Legi, adică „nerespectarea” lor, care este echivalentă cu o încălcare, trebuie să-l lovească prin efectul său inevitabil pe cel sfidător, frivol sau ușuratic, care nu le acordă o atenție deosebită sau nu poate să facă acest lucru.
A dori să se exploreze ceea ce este nepământesc cu mijloace și posibilități pământești nu diferă de situația în care un copil nedezvoltat, încă nefamiliarizat cu pericolele pământești, ar fi plasat și lăsat singur într-o pădure virgină, unde numai un om echipat corespunzător pentru aceasta, în deplină putere și cu toată precauția, poate avea șansa de a răzbi nevătămat.
Pentru persoanele moderne care se ocupă de știința spiritului, cu metodele lor actuale, nu este altfel, chiar dacă își închipuie că au intenții foarte serioase și riscă, într-adevăr, mult, doar de dragul cunoașterii, pentru a-i ajuta astfel pe oameni să progreseze dincolo de un hotar la ușa căruia ei stăteau deja de multă vreme, așteptând și bătând.
Astăzi acești cercetători încă stau în fața lui ca și copiii, neajutorați și bâjbâind, fără să cunoască pericolele ce pot năvăli în orice moment spre ei, sau care se pot revărsa prin ei asupra altor oameni, dacă încercările lor ce bâjbâie fac o breșă în zidul natural de protecție, sau deschid o ușă care, pentru mulți, mai bine ar rămâne închisă.
Toate acestea nu pot fi numite decât nechibzuință și nu cutezanță, atâta vreme cât cei care vor să înainteze cu forța nu știu exact dacă sunt în stare să învingă imediat și necondiționat toate eventualele pericole, nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru alții.
În modul cel mai iresponsabil acționează acei „cercetători” care se ocupă cu experimente. S-a atras deja de mai multe ori atenția în legătură cu crima hipnozei.[^*]
[^*] Conferința: „Crima hipnozei”
Cercetătorii care experimentează și în alt mod comit, în cele mai multe cazuri, greșeala regretabilă că, ei înșiși neștiind nimic – căci altfel cu siguranță nu ar face-o –, transpun alți oameni foarte sensibili, sau cu capacități de medium, fie într-un somn magnetic, fie într-unul chiar hipnotic, pentru a-i aduce astfel mai aproape de influențele fizic invizibile ale lumii „de dincolo”, în speranța că prin aceasta pot auzi și observa diferite lucruri, ceea ce nu ar fi posibil dacă respectivul subiect ar fi într-o stare de conștiință diurnă deplină.
În cel puțin nouăzeci și cinci din o sută de cazuri, ei le expun, prin aceasta, pe asemenea persoane unor mari pericole, cărora ele încă nu sunt în stare să le facă față; căci orice fel de ajutor artificial pentru aprofundare este o legare a sufletului, prin care acesta este constrâns să intre într-o stare de sensibilitate, care merge mai departe decât i-ar permite dezvoltarea lui naturală.
Urmarea este că o asemenea victimă a experimentelor se află dintr-o dată, sufletește, într-o regiune unde îi este răpită protecția naturală prin ajutorul artificial, o regiune pentru care nu are protecție naturală, protecție ce poate lua naștere numai prin propria dezvoltare interioară sănătoasă.
Trebuie să ni-l imaginăm pe un asemenea om demn de compătimire ca și cum ar sta dezbrăcat, legat de un stâlp, fiind împins mult înainte, drept momeală, pe un teren periculos, ca să atragă acolo viață și activitate încă necunoscute, ba chiar să le lase să acționeze asupra sa, pentru a putea relata despre acestea, sau pentru ca diferite efecte să devină vizibile și celorlalți cu ajutorul lui, prin eliberarea anumitor substanțe pământești din corpul său.
O asemenea persoană ca subiect de experimentare este capabilă temporar, prin legătura pe care sufletul său expus astfel trebuie să o mențină cu trupul pământesc, să relateze ca printr-un telefon tot ceea ce se petrece și să transmită acest lucru spectatorului.
Însă, dacă subiectul astfel împins înainte în mod artificial este atacat într-un fel oarecare, el nu este capabil să se apere, din cauza lipsei de protecție naturală și este lăsat pradă fără ajutor, deoarece cu ajutorul altora a fost împins doar artificial într-un ținut căruia, potrivit propriei sale dezvoltări, nu-i aparține încă sau nu-i aparține deloc. Însă așa-numitul cercetător, care l-a împins acolo din sete de cunoaștere, îl poate ajuta tot atât de puțin, întrucât el însuși este străin și lipsit de experiență acolo de unde vine pericolul și de aceea nu poate face nimic pentru a-i oferi o oarecare protecție.
Așa se face că cercetătorii devin criminali fără să vrea și fără să poată fi pedepsiți de justiția pământească. Totuși, acest lucru nu împiedică Legile Spirituale să-și exercite cu severitate deplină efectul lor reciproc și să-l înlănțuie pe cercetător de victima sa.
Unele persoane folosite pentru experimente au suferit atacuri material-fine, care, cu timpul, adesea chiar rapid sau pe loc, au și efect fizic, material-grosier, astfel că urmează boala pământească sau moartea, fără însă ca vătămarea sufletească să fie înlăturată.
Însă observatorii, care ei înșiși se intitulează cercetători, și care își împing victimele în regiuni necunoscute se află, în majoritatea cazurilor, în timpul unor asemenea experimente periculoase într-un înveliș pământesc bun, sub protecția corpului lor și a conștiinței diurne.
Rar se întâmplă ca ei să ia parte simultan la pericolele la care sunt expuse persoanele supuse experimentului, așadar ca asemenea pericole să treacă imediat asupra lor. Însă la moartea lor pământească, la trecerea în Lumea Material-Fină, datorită înlănțuirii de victimele lor, ei trebuie, în orice caz, să meargă într-acolo unde acestea au fost eventual îmbrâncite, pentru ca abia împreună cu ele să se poată înălța din nou încet.
Împingerea în afară, artificială, a unui suflet într-un alt ținut nu trebuie întotdeauna înțeleasă ca și cum sufletul iese din corp și plutește spre o altă regiune. În majoritatea cazurilor, el rămâne liniștit în corp. Prin somnul magnetic sau hipnotic, el este doar nefiresc sensibilizat, astfel încât reacționează la curenți și influențe mult mai fine decât ar fi posibil în starea sa naturală.
Este evident că în această stare nenaturală nu este disponibilă forța deplină, pe care sufletul ar avea-o altfel, dacă ar fi ajuns atât de departe prin propria sa dezvoltare interioară și ar sta astfel ferm și sigur pe acest teren nou și mai rafinat, oferind forță egală tuturor influențelor.
Din această lipsă de forță deplină, sănătoasă, provine, datorită artificialității, o inegalitate care trebuie să determine perturbări. Urmarea este o tulburare absolută în toate percepțiile intuitive, prin care iau naștere deformări ale realității.
Cauzele relatărilor false, ale nenumăratelor erori, sunt din nou oferite numai de cercetătorii înșiși, prin sprijinul lor dăunător. Așa se explică faptul că, în numeroase chestiuni „investigate” din domeniul ocult, care sunt deja disponibile, unele lucruri nu concordă cu logica strictă. Ele conțin nenumărate erori, care până acum nu au putut fi încă recunoscute ca atare.
Prin aceste metode evident greșite nu se realizează acum absolut nimic din ceea ce ar putea fi de vreun oarecare folos pentru oameni, sau ar putea fi o binecuvântare pentru ei.
În realitate, de vreun folos pentru oameni poate să fie doar ceea ce îi ajută în sens ascendent, sau le arată cel puțin o astfel de cale. Însă toate acestea sunt de la bun început și pentru totdeauna absolut excluse în cazul acestor experimente!
Totuși, câteodată, un cercetător poate, în cele din urmă, să împingă prin sprijin artificial vreun om sensibil sau cu capacități de medium afară din corpul său pământesc, material-grosier, în Lumea Material-Fină, care se află în imediata lui apropiere, însă nici cât un fir de păr mai sus de regiunea căreia acesta oricum îi aparține, potrivit constituției sale interioare. Din contră, prin sprijin artificial, nu-l poate duce nici măcar până acolo, ci întotdeauna numai în mediul cel mai apropiat a tot ceea ce este pământesc.
Însă acest mediu cel mai apropiat de ceea ce este pământesc nu poate conține decât tot ceea ce ține de lumea de dincolo și este încă strâns legat de Pământ, rămânând, datorită inferiorității, viciului și patimii sale, înlănțuit de Pământ.
Firește că temporar va zăbovi ici-colo în acest mediu și ceva mai avansat. Însă acest lucru nu este întotdeauna de așteptat. Ceva înalt nu se poate afla acolo din motive care, pur și simplu, țin de Legile naturale. Mai degrabă s-ar mișca Lumea din temelii sau… ar trebui să existe într-un om un fundament pentru ancorarea Luminii!
Însă este foarte greu de presupus că acesta s-ar putea găsi într-un subiect sau într-un cercetător care bâjbâie într-o asemenea măsură. Prin urmare, pericolul și inutilitatea tuturor experimentelor continuă să existe.
Este, de asemenea, sigur faptul că, fără un om deosebit de evoluat, a cărui prezență purifică tot ceea ce este mai grosier, ceva cu adevărat mai înalt nu poate veni în apropierea unui medium, cu atât mai puțin poate vorbi prin acesta. Materializările din sfere mai înalte nu intră deloc în discuție, în niciun caz la popularele jocuri amuzante cu ciocănituri, mișcări de obiecte ș.a.m.d. Prăpastia este mult prea mare în acest sens, pentru a se putea construi ușor o punte peste ea.
În ciuda prezenței unui medium, toate aceste lucruri pot fi realizate numai de asemenea suflete din lumea de dincolo, ce sunt încă foarte strâns legate de materie. Dacă ar fi posibil altfel, așadar dacă ceea ce este înalt ar putea atât de ușor să intre în legătură cu omenirea, atunci Christos nu ar mai fi trebuit deloc să devină om, ci și-ar fi putut îndeplini Misiunea și fără acest sacrificiu.[^**] Însă oamenii din ziua de azi nu sunt, cu siguranță, mai evoluați sufletește decât pe vremea lui Iisus, astfel că nu se poate presupune că ar fi mai ușor de stabilit o legătură cu Lumina decât pe vremea aceea.
[^**] Conferința: „Mântuitorul”
Persoanele care se ocupă cu știința spiritului spun acum, firește, că scopul lor este, în primul rând, să constate că există viață în lumea de dincolo, mai ales că viața continuă după moartea pământească și că, având în vedere scepticismul care domnește astăzi peste tot, este nevoie de argumente foarte puternice și energice, așadar de dovezi palpabile în sens pământesc, pentru a face o breșă în poziția de apărare a adversarilor.
Această motivare nu justifică însă faptul că sufletele omenești sunt expuse mereu și mereu pericolului într-un mod atât de ușuratic!
În afară de acest lucru, nu există nicio necesitate stringentă pentru a dori ca adversarii răuvoitori să fie neapărat convinși! Este doar cunoscut faptul că aceștia nu ar fi pregătiți să creadă, nici dacă ar veni un înger direct din Cer pentru a le proclama Adevărul. După plecarea acestuia, ei ar afirma repede că ar fi fost o halucinație în masă și nu un înger, sau ar folosi vreun alt pretext. Iar dacă ar fi adus ceva sau cineva care rămâne în sens pământesc, prin urmare nu dispare după aceea, sau nu devine invizibil, atunci ar exista din nou alte pretexte, tocmai pentru că lucrul acesta li s-ar părea iarăși prea pământesc celor care nu doresc să creadă într-o lume de dincolo.
Ei nu ar ezita să prezinte o asemenea dovadă drept înșelăciune, iar pe un astfel de om drept un visător, un fanatic sau, de asemenea, un șarlatan. Fie că este prea pământesc sau prea nepământesc, fie ambele, ei vor avea întotdeauna ceva de obiectat, sau de pus la îndoială. Iar când nu mai știu deloc să se ajute altfel, atunci aruncă cu noroi, trec chiar și la atacuri mai dure și nu se dau înapoi nici de la acte de violență.
Prin urmare, pentru a-i convinge pe aceștia, nu este nevoie de sacrificii! Cu atât mai puțin însă pentru mulți dintre așa-zișii adepți. Cu un fel de ciudată trufie, ei își închipuie că datorită credinței lor în viața din lumea de dincolo, în majoritatea cazurilor cam neclară și fantastică, ei pot avea anumite pretenții la aceasta, prin care trebuie la rândul lor „să vadă” sau „să trăiască” ceva. Ei așteaptă semne din lumea de dincolo de la ghizii lor, drept răsplată pentru cumințenia lor.
Așteptările evidente, pe care le poartă cu sine, au adesea un efect de-a dreptul ridicol, ca și zâmbetul atotștiutor, blajin, iertător, cu care își maschează ignoranța reală. Este otravă să se mai dorească a se da reprezentații acestor mase, căci, întrucât ele își închipuie că știu atât de multe, experimentele nu înseamnă pentru ele mai mult decât binemeritate ore de distracție, în care se așteaptă ca cei din lumea de dincolo să fie artiști de varieteu.
Dar să lăsăm acum marile experimente și să le luăm în considerare pe cele mici, cum ar fi spiritismul practicat cu ajutorul mesei. Acestea nu sunt deloc atât de inofensive cum se crede, ci, datorită posibilității de răspândire extrem de ușoare, sunt un pericol foarte grav!
Toată lumea ar trebui prevenită în privința lor! Persoanele cunoscătoare trebuie să se întoarcă îngrozite atunci când văd cu câtă ușurință se tratează aceste lucruri. Cât de mulți adepți caută să-și etaleze „cunoașterea” în diferite cercuri, propunând experimente de spiritism cu ajutorul mesei, sau introducând în familii, fie zâmbind, fie șoptind misterios, practica aproape asemănătoare unui joc, cu litere și cu un pahar, sau cu alte mijloace, care, la atingerea ușoară cu mâna, alunecă sau sunt atrase spre diferite litere, formând astfel cuvinte.
Cu o viteză înspăimântătoare toate acestea s-au dezvoltat, devenind jocuri de societate practicate printre râsete, batjocură și câteodată fiori plăcuți.
Zilnic stau doamne mai în vârstă și mai tinere în familii sau, de asemenea, singure, la o măsuță în fața literelor desenate pe carton, care, dacă este posibil, trebuie să fie schițate într-o formă foarte bine definită, ca să nu lipsească acel hocus-pocus care stimulează imaginația și care, pe deasupra, este cu totul inutil în acest caz, căci ar merge și fără el, dacă persoana respectivă are o oarecare înclinație spre aceste lucruri. Și există nenumărate astfel de persoane!
Persoanele moderne care se ocupă de știința spiritului și conducătorii societăților oculte se bucură de acest lucru, deoarece astfel se formează adevărate cuvinte și propoziții, la care cel ce practică nu s-a gândit nici în mod conștient, nici inconștient. El trebuie prin aceasta să fie convins și să mărească numărul adepților „ocultismului”.
Scrieri cu orientare ocultă fac referiri în acest sens, oratori susțin această cauză, mijloace auxiliare sunt fabricate și vândute, facilitând tot acest nonsens și astfel aproape întreaga lume ocultă apare drept slugă eficientă a Întunericului, ei având convingerea sinceră de a fi astfel preoți ai Luminii!
Chiar aceste procese demonstrează deja deplina ignoranță care se află în strădaniile oculte de acest gen! Ele arată că niciunul dintre toți aceștia nu „vede” cu adevărat! Faptul că uneori un medium bun a apărut inițial printre ei, sau, pentru o mai bună precizare, că a fost atras temporar acolo, nu poate fi considerat o dovadă contrară.
Puținii oameni care sunt, de la bun început, destinați pentru aceasta, au în propria lor dezvoltare naturală o cu totul altă protecție, care urmărește cu grijă fiecare etapă, protecție de care alții nu se bucură. Însă această protecție acționează, de asemenea, numai în cazul unei dezvoltări proprii naturale, fără niciun fel de sprijin artificial! Deoarece protecția se găsește, ca ceva de la sine înțeles, tocmai în tot ceea ce este natural.
De îndată ce intervine chiar și cel mai neînsemnat sprijin, fie prin exercițiile persoanei respective, fie din altă parte, prin somn magnetic sau hipnoză, atunci acest lucru devine nefiresc și astfel nu mai este în deplină armonie cu Legile naturale, singurele care sunt capabile să ofere protecție. Dacă la aceasta se adaugă și necunoașterea, așa cum există ea peste tot în prezent, atunci apare nenorocirea. Doar voința nu va înlocui niciodată capacitatea, atunci când este vorba de acțiune. Însă nimeni nu ar trebui să treacă dincolo de propria capacitate.
Desigur, nu este exclus ca, dintre sutele de mii de oameni care se ocupă cu aceste jocuri periculoase, câte un om să scape ici-colo, într-adevăr nepedepsit, și să aibă o protecție bună. De asemenea, mulți vor fi vătămați doar într-un asemenea fel, încât nu se va observa pământește, astfel că ei vor trebui să recunoască brusc, abia după trecerea în lumea de dincolo, ce prostii au făcut de fapt. Însă există, de asemenea, mulți care poartă deja dovezi ale vătămării vizibile pământește, chiar dacă ei nu vor ajunge niciodată, în timpul vieții lor pe Pământ, la recunoașterea cauzei propriu-zise.
Din acest motiv trebuie explicat odată procesul material-fin și spiritual care are loc în timpul acestor jocuri. El este la fel de simplu cum este totul în Creație și în niciun caz atât de complicat, însă totuși mai dificil decât își închipuie mulți.
Așa cum este Pământul astăzi, Întunericul a câștigat, prin voința omenirii, supremație asupra a tot ceea ce este material. Prin urmare, în tot ceea ce este material, el stă ca pe propriul teritoriu familiar și poate astfel să aibă efect deplin și asupra a ceea ce este material. Așadar, aici el este în elementul său, luptând pe un teren cunoscut lui. Prin aceasta, el este în prezent superior Luminii în tot ceea ce este material, așadar, material-grosier.
Urmarea este că, în tot ceea ce este material, forța Întunericului devine mai mare decât cea a Luminii. Acum însă, cu asemenea jocuri, cum ar fi spiritismul cu ajutorul mesei etc., Lumina, prin urmare, ceva înalt, nu intră deloc în discuție. Putem cel mult să vorbim despre ceva rău, așadar, Întuneric, și despre ceva mai bun, așadar mai luminos.
Dacă un om întrebuințează acum o masă, ori un pahar ori, în general, vreun obiect material-grosier, el se plasează astfel pe câmpul de luptă familiar Întunericului. Un teren pe care întreg Întunericul îl numește al lui. El îi acordă astfel acestuia, de la bun început, o forță împotriva căreia nu poate să beneficieze de o protecție corespunzătoare.
Să observăm o dată o îndeletnicire spiritistă, sau chiar numai un joc de societate cu masa și să urmărim în același timp procesele spirituale sau, mai degrabă, cele material-fine.
Dacă unul sau mai mulți oameni se apropie de o masă cu intenția de a intra în legătură cu cei din lumea de dincolo prin intermediul acesteia, fie că aceștia ar trebui să producă ciocănituri, fie, ceea ce este mai obișnuit, să miște masa, pentru ca din aceste semne să se poată forma cuvinte, atunci prin legătura cu materia este atras, în primul rând, ceea ce este întunecat, care preia manifestările.
Cei din lumea de dincolo folosesc adesea, cu mare îndemânare, cuvinte pompoase și caută să răspundă gândurilor oamenilor, care pentru ei sunt ușor de citit, în maniera dorită de aceștia; însă în chestiuni serioase ei îi induc mereu în eroare și, dacă acest lucru se face des, ei încearcă să-i aducă treptat sub influența lor, care devine tot mai puternică și să-i târască astfel încet, dar sigur, în jos. Totodată ei îi lasă, într-un mod foarte abil, pe cei induși în eroare să creadă că merg în sus.
Însă dacă, poate chiar la început, sau, de asemenea, cu vreo altă ocazie, o rudă sau un prieten care a trecut în lumea de dincolo ajunge să comunice prin intermediul mesei, lucru ce se întâmplă foarte des, atunci înșelarea este și mai ușor de realizat. Oamenii vor recunoaște că trebuie, într-adevăr, să fie un anume prieten care se manifestă și cred după aceea că este tot el atunci când apare vreo manifestare prin intermediul mesei și este dat numele prietenului ca fiind autorul.
Însă nu se întâmplă așa! Nu numai că Întunericul, care se află în permanentă observare, folosește cu abilitate numele pentru a da înșelărilor o aparență cât mai credibilă posibil și pentru a câștiga încrederea celor care întreabă, ci se merge chiar atât de departe, încât un întunecat intervine în mijlocul unei propoziții începute de prietenul adevărat și intenționat o termină greșit. Atunci se întâmplă un lucru foarte puțin cunoscut și anume că, la o propoziție exprimată cursiv și fără dificultate, au luat parte doi. Mai întâi adevăratul prieten, poate foarte luminos, așadar mai pur, și după aceea un întunecat, un răuvoitor, fără ca cel care a pus întrebarea să observe ceva în acest sens.
Urmările acestui lucru sunt ușor de imaginat. Persoana care se încrede este înșelată, iar credința sa este zdruncinată. Adversarul folosește incidentul pentru a-și întări batjocura și îndoielile și uneori pentru a ataca violent întreaga chestiune. În realitate însă, nici unul nu are dreptate, ceea ce se poate explica prin ignoranța care încă predomină în întregul domeniu.
Procesul are însă loc în toată naturalețea: dacă la masă se află un prieten adevărat, mai luminos, pentru a se conforma dorinței celui care întreabă și pentru a se manifesta și dacă un întunecat se înghesuie la masă, atunci cel care este mai luminos trebuie să se retragă, căci cel întunecat poate dezvolta o putere mai mare prin substanța materială a mesei, care acționează ca intermediar, fiindcă în prezent tot ceea ce este material este domeniul propriu-zis al Întunericului.
Greșeala o face omul, care alege ceea ce este material și determină astfel, de la bun început, un teren inegal. Ceea ce este dens, greu, așadar întunecat, stă, din punct de vedere al densității, mai aproape de materia grosieră decât ceea ce este luminos, pur și mai ușor, iar prin legătura mai strânsă poate desfășura o forță mai mare.
Însă, pe de altă parte, și ceea ce este mai luminos și se poate totuși manifesta prin ceva material are, de asemenea, o densitate care se apropie într-un anumit grad de acesta, altfel nu ar mai fi deloc posibilă o legătură cu materia în scopul unei manifestări. Acest lucru ca atare presupune o apropiere de materie, care, la rândul ei, atrage după sine posibilitatea unei murdăriri, de îndată ce se realizează legătura cu Întunericul prin intermediul materiei.
Pentru a scăpa de acest pericol, celui care este mai luminos nu-i rămâne altceva de făcut decât să se îndepărteze repede de materie, așadar, de masă, sau de un alt mijloc, de îndată ce un întunecat întinde mâna spre acestea, pentru a întrerupe veriga intermediară ce ar forma o punte peste prăpastia naturală, care separă și astfel protejează.
În lumea de dincolo este atunci inevitabil faptul că, în asemenea cazuri, omul care experimentează prin intermediul mesei trebuie să fie lăsat pradă influențelor josnice. Într-adevăr, propria sa acțiune dovedește că nici nu a dorit altceva, căci necunoașterea Legilor nu-l poate nici aici proteja.
Odată cu aceste procese, unele lucruri, care au fost inexplicabile până acum, se vor clarifica pentru mulți, numeroase contradicții enigmatice își vor găsi rezolvarea și să sperăm că pe viitor mulți oameni vor renunța la asemenea jocuri periculoase!
Pericolele tuturor celorlalte experimente, care sunt mult mai mari și mai puternice, pot fi, de asemenea, descrise acum în același mod detaliat. Totuși, deocamdată este suficient să menționăm aceste lucruri, care sunt cele mai uzuale și mai răspândite.
Numai un singur alt pericol mai trebuie încă menționat. Prin acest mod de a pune întrebări și de a pretinde răspunsuri și sfaturi oamenii devin foarte nehotărâți și dependenți. Este contrariul a ceea ce are viața pământească drept scop.
Calea este greșită în orice privință! Ea aduce numai daune, niciun folos. Este un fel de târâre pe pământ, unde există pericolul de a întâlni mereu vermină scârboasă, de a-și risipi forțele și de a rămâne, într-un final, epuizat în urmă… pentru nimic!
Însă cu această „dorință de a cerceta” li se provoacă mari daune și celor din lumea de dincolo!
Multor întunecați li se oferă atunci o ocazie, ei sunt astfel chiar direct ispitiți să facă rău și să se încarce cu o vină nouă, ceea ce altfel nu ar putea să facă atât de ușor. Alții însă sunt reținuți, prin legătura constantă a dorințelor și gândurilor, de la năzuința lor spre Înălțime.
La o observare clară a naturii acestor cercetători, aceasta apare adesea atât de puerilă și de încăpățânată, atât de pătrunsă de un egoism complet lipsit de considerație și totodată atât de stângace, încât trebuie să ne întrebăm, clătinând din cap, cum este, de fapt, posibil ca cineva să dorească să deschidă opiniei publice un domeniu despre care el însuși nu cunoaște, în realitate, nici cea mai mică parte.
Este, de asemenea, greșit faptul că întreaga căutare are loc în fața publicului larg. Prin aceasta se croiește drum fantaștilor și șarlatanilor, iar oamenilor li se îngreunează câștigarea încrederii.
În nicio altă chestiune nu s-a întâmplat acest lucru vreodată. Și fiecare cercetare, al cărei succes deplin este astăzi recunoscut, a avut în prealabil numeroase eșecuri în perioada de căutare. Însă nu s-a permis ca publicul să asiste astfel la acestea! El se satură de ele și, cu timpul, își pierde orice interes. Urmarea este că, atunci când, în sfârșit, se găsește adevărul, forța principală a unui entuziasm revoluționar și hotărâtor s-a pierdut dinainte. Omenirea nu mai este capabilă să-și adune puterile pentru o bucurie jubilantă, care convinge și antrenează totul cu ea.
Întorsăturile nefavorabile, ce apar odată cu recunoașterea căilor greșite, devin arme tăioase în mâinile multor dușmani, care, cu timpul, pot insufla o asemenea neîncredere în rândul sutelor de mii de oameni, încât atunci când apare Adevărul, acești sărmani nu mai vor să-l examineze serios, numai de frica unei noi dezamăgiri! Ei își astupă urechile, pe care altfel și le-ar fi deschis și pierd astfel ultimul răgaz care le-ar mai putea da ocazia să se înalțe spre Lumină.
Prin aceasta Întunericul a obținut o nouă victorie! El le poate mulțumi celor care i-au întins mâna în acest scop și care, cu plăcere și cu mândrie, se erijează în cercetători ai științelor moderne ale spiritului!